Tevatura creată de situația Unirii Urziceni, care se va baza din etapa următoare pe aproape toți jucătorii de la Steaua II îl scoate din minți pe Gigi Becali, care nu înțelege insinuările oamenilor de fotbal din Liga I. Becali exclude orice aranjament cu Unirea și promite că toate partidele Unirii Urziceni vor fi decise doar pe teren.
„Steaua nu va face aranjamente. Eu nu fac așa ceva. Nu am făcut nici cănd aveam încă o echipă la Buzău, doar nu o să fac acum. Atunci am pierdut campionatul.
Normal că Steaua va lua șase puncte cu Unirea Urziceni, doar nu am ajuns să ne temem de ei, după ce am luat tot. Dar poate că și Dinamo, CFR sau Timișoara vor lua șase puncte cu ei.
Dinu Gheorghe e bolnav de scenarită. Mie îmi arde să fac așa ceva? Să fie Steaua retrogradată sau eu arestat pentru un meci de fotbal? Pentru fotbal să risc eu asta?! Ei zic că facem indirecte, că Unirea dă punctele altor echipe ca să le ia Steaua după… trebuie să fii bolnav la cap să crezi asta. Dragomir nu va retrograda pe nimeni, nu are cum.
Oricum, la ce echipă ne-am făcut acum, promit că vom da CFR-ului și Rapid-ului câte un gol în plus. Dacă bat cu 3-0 pe Urziceni, bat cu 4-0 CFR-ul. Dacă bat cu 2-0, bat Rapidul cu 3-0„, a declarat Becali la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER